Prin pădure

        Am avut un vis... în sfârșit! Unul adevarat. :D De fapt două. Eram într-un microbuz roșu și plecam spre casă dintr-un loc... dintr-un sat vecin. Dar după ce a pornit microbuzul eu am vrut să cobor. Simteam că TREBUIA să cobor... să fac fotografii. Pentru că totul era așa frumos afară, acolo. Nu era cerul roșu de furtună... era chiar albastru și senin. Și era un deal verde în stânga cu un drum care mergea pe el... și în dreapta, undeva în zare...era un tanc. Mare. Treabuia să îl fotografiez. Și microbuzul a plecat... nu m-au mai așteptat... Eu am mers înainte pe un drum, printre casele sătenilor, fotografiind. Nu era nici un om pe acolo. Doar case și natura și cerul și un tanc... Și eu mergând înainte. Și m-am intalnit cu un fost coleg de liceu... Dragoș. :) Care mai era cu cineva. I-am zis să mă ia și pe mine să ma lase acasa. Dar el mergea spre București... și SINGURUL drum care ducea la mine acasă era... înapoi.         A sunat telefonul și m-am trezit. Programare pentru un interviu. Nu știu la ce firmă. Reveniți peste două săptamâni. :)        M-am culcat la loc. Și m-am trezit pe același drum...dar în față aveam o pădure. Și acum erau oameni în sat. Totul era așa verde și viu. Și m-am întalnit cu o prietenă de acasă... cu Dana... Dana pe care o știam eu, nu pe care o știu ei. Și am găsit o agendă mai veche de-a mea și am încercat să sun acasă să vină să mă ia, dar din toate numerele alea vechi numai unul mai era bun... al lui Adi, vără`miu. Care se pare ca era și el în microbuzul roșu. Nu părea să fie nimeni îngrijorat că nu am mers acasă. Eu și Dana făceam un plan să ne prefacem certate ca să îi facem o farsă unei tipe pe care nu o suportam. :)) Copii... Dar nu am mai stat în sat... mi-a zis și Dana că daca vreau să ajung acasă trebuie să mă întorc... drumul e înapoi... am hotarât să continui pe drumul meu... și vedeam animalele și mi-era frică de ele... dar trebuia să ajung UNDEVA... pe drumul ăla... am inceput să merg prin pădure...        A sunat telefonul. Era Cristina... Ar fi timpul să mă trezesc. Dar cumva simt că tot merg prin pădure. :)

Am scris asta pe 21 august 2008. Încă mă simt la fel. :)
Acum mă enervează toate punctele alea, dar am zis să nu fac prea multe schimbări. Am pus totuși spațiu după ele. (Dafuq, past Alina? :)) )

Cel mai bun unt pentru Ghee

De ceva vreme folosesc la gătit unt Ghee. Am citit prima dată despre el în cărțile dr. Mencinicopski. Apoi din nou când am început să gătesc mâncare indiană. Atunci am și învățat să-l fac, de aici.

Prima dată am avut rezultate super, azi nu la fel, pentru că am folosit alt fel de unt, așa că am hotărât să folosesc mai multe tipuri de unt ca să văd care e cel mai potrivit.

Unt Napolact - 82% grăsime - 200g
5 pachete    
Am folosit o cratiță de 2l, emailată, cu gura largă.
S-a comportat exact cum scria în rețetă, s-a făcut o spumă densă, după ce am luat spuma nu a mai rămas decât Ghee, galben și transparent.
Am obținut 2 borcane de 370g și încă puțin.

Unt Auchan - 82% grăsime - 200g
5 pachete
Am folosit o cratiță de 3l, emailată, cu gura largă.
Spuma avea densitate mică și era greu de luat cu lingura. Au rămas reziduuri multe, care au început destul de repede să se ardă, deși focul era mic. Nu l-am putut ține mult pe foc din cauza asta.
Am obținut ceva mai mult de 750 ml, dar nu era transparent când l-am turnat în burcan, ci era ca mierea lichidă, translucid și mai spre portocaliu.

Va urma! :D

Încurajare pentru mămici de pitici

        Din momentul în care mi-a venit pe lume copilul nu am mai avut o noapte de somn neîntrerupt. Alte mame știu ce zic, persoanele care n-au fost mame de bebe vreodată poate vor încerca să înțeleagă. Dar e o chestie din aia pe care trebuie să o trăiești ca să o înțelegi. Nu se pune că ai avut grijă o dată de cineva o seară sau două sau zece.
        La mine a durat un an și șapte luni. Un an și șapte luni de somn pe bucățele. Chiar dacă fetița mea dormea nopțile de obicei, chiar dacă de la început a dormit singură în pătuț și chiar dacă de câteva luni doarme singură la ea în cameră (pereții nu fac nici o diferență)! Nici nu e nevoie să plângă. Cel puțin în primele luni de viață fiecare mișcare a copilului te trezește. De fapt te trezește e mult spus, pentru în  somn ești într-o continuă stare de alertă.
        Mai întâi apar colicii, când trec colicii apar dinți, trec dinți și apar răcelile sezoniere și uite așa, din una în alta începi să simți că asta va fi viața ta de acum încolo. Că de acum înainte nu vei mai dormi bine niciodată, nu vei mai cunoaște odihna, că somnul adânc și lung de duminică dimineața va rămâne doar o amintire, atât de îndepărtată că parcă nici n-ai trăit-o tu. Asta pe lângă alte frustrări și drame, mai mici sau mai mari. Nu e de mirare că multe proaspete mămici cad în depresie.
        Și apoi, într-o dimineață sună ceasul și îți dai seama că nu trebuie să trezești neapărat și mai ales că nu te-a trezit nimic toată noaptea! Ai visat, ți-ai luat bărbatul în brațe (pentru că nu era nimeni între voi), aproape te dor oasele de la prea mult somn (știți toate senzația aia, nu?) și alarma a sunat înaintea copilului! Și tu poți să mai dormi. Și pentru prima dată ignori micile treburi care au devenit rutină de dimineață (strâns de jucării, spălat de vase și alte d-astea pe care n-ai apucat să le faci azi noapte pentru că aia mică nu a vrut să adoarmă până la 12) și dormi în continuare. Și, minune, te trezești odihnită!
        Asta mi s-a întâmplat mie azi dimineață. Și am vrut să scriu despre experiență în caz că vreo mămică extenuată se întâmplă să mă citească. E ciudat că trebuie să reamintești asta cuiva care vede lucruri schimbându-se sub ochii ei în fiecare zi, dar să știi că va trece! Într-o zi, mai curând decât pare, te vei trezi din nou odihnită.
        Baftă! :D

Nemuritorii - Capitolul 1 - Partea 3

Avem toate răspunsurile, dar numai dacă alegem să nu uităm.

- Chiar dacă eram mică, nu am uitat NICIODATĂ mirosul casei noastre...

- Nici un subian nu-l uită, Kataii, îi răspunde Karel tot telepatic.

            E miezul zilei. Toți curtenii s-au ascuns de arșița blestemată. Nu e rost de muncă în timpul căldurii, nici de plimbare. Karel și Kataii sunt într-o cameră de la etajele subterane, unde stau și slujitorii... și ceilalți prizonieri importanți.

Deși se poate observa că una dintre ele este mai în vârstă, cele două femei arată aproape identic. Este lucrul care te șochează cel mai tare atunci când vezi subiani în grup. Seamănă foarte mult între ei la prima vedere, indiferent că sunt bărbați sau femei. Culoarea părului e oarecum deosebită și numai vocile le sunt cu totul diferite.

- Ești gata?

- Da, răspunde tânăra cu emoție în gând.

Kataii închide ochii pentru a se concentra mai bine. Alți subiani nu au nevoie să facă asta. Alții sunt orbi. Ea este o rară excepție.

A trecut o oră.

- Oare sunt prea pitică?

- Pentru o femeie nobilă poate, dar pentru o slujnică ai corpul aproape perfect... poate ai exagerat cu mărimea pieptului.

- Singurul lucru exagerat la gliana din fața ta e mărimea creierului, Karel.

- Și umorul lor l-ai copiat perfect, aud.

- Mai am machiajul și sunt gata.

După alte câteva minute nu a mai rămas aproape nimic din subiana Kataii. Nici picioarele lungi, nici mâinile delicate, nici bărbia ascuțită, nici sprâncenele blonde. Culoarea ochilor e singurul lucru pe care nu îl poate schimba un subian la corpul său, dar pentru problema asta există alte soluții.

Avem toate răspunsurile, dar numai dacă alegem...

- Stânga sau dreapta? întreabă Karel, referindu-se la cei doi gardieni care păzeau ieșirea de la etajul lor.

- Dreapta. Pare mai ușor de impresionat cu noul meu fizic, dacă mă înțelegi, îi răspunde Kataii.

- Fie. Dă-mi un minut.

Un minut mai târziu Karel arată mai tânără cu 40 de ani. Kataii rămâne cu gura căscată pentru o clipă.

Dacă nu aș fi fost transformată, nu ne-ar fi putut deosebi nimeni, își zice ea.

            - Unde crezi că mergi? întreabă gardianul bătrân din stânga întinzând mâna în fața lui Karel.

            - Până la bucătărie, răspunde Karel. Auzindu-și vocea tânără, cristalină, un zâmbet îi răsare în colțul gurii.

            - Nu râde la mine. Nu știu cum se pot uita unii la voi. Bine că nu sunt obligat să vă privesc în ochi. E trecut de ora de acces.

            - Dar slujnica mea e bătrână și are nevoie... îngâimă Karel, inventând o explicație.

            - Nu e treaba noastră. Mergi înapoi! se răstește gardianul mai tânăr în timp ce se întinde spre Kataii. Tu vino încoace un pic. Nu te-am mai văzut până acum, grăsuțo.

            - Sunt nouă, azi am început, zice Kataii, lăsându-se trasă la pieptul soldatului glian, privind în jos.

            Karel a plecat fără să se uite înapoi, dar numai atât de departe cât să asculte fără a fi observată.

            - Nu te rușina, uită-te la mine, zice zâmbitor soldatul punându-i mâna sub bărbie.

            Ridicând capul, Kataii îl privește drept în ochi. Pe figura soldatului dezgustul, furia și teama se amestecă pentru preț de un moment, până când se aude vocea lui Kataii.

            - Îți plac ochii mei negri, nu-i așa?

            Dintr-o dată el se simte de parcă abia s-a trezit dintr-un vis urât pe care nu și-l mai amintește. Se scutură încercând să îndepărteze senzația și să-și păstreze  postura.

            - Nu numai ochii, dar dacă ești nouă înseamnă că nu rămâi la palat peste noapte, zice el forțându-se să revină la gândurile de dinainte.

            - Încă nu, dar am recomandări bune, sigur o să primesc o cameră în curând, îi răspunde ea zâmbind cu înțeles. Că tot veni vorba, am zăbovit aici sus mai mult decât trebuia și mă tem că am întârziat acasă. Vrăjitoarele astea m-au ținut de vorbă. Nici nu mai știu pe unde e ieșirea din castel. Mă ajuți să o găsesc?

            - Nu prea am voie să-mi părăsesc postul, zice el, cu o mână în șold și una pe după cap.

            - Ah, mă gândeam că poate știi o cale mai ferită, zice Kataii chicotind. Dar sigur găsesc pe altcineva să mă ajute.

            Își pune gluga pe cap și dă să treacă printre gardieni, dar e prinsă de mână și trasă înapoi. Se trezește din nou față în față cu tânărul glian.

            - Ochii mei sunt negri, îi transmite ea telepatic, temându-se că efectul primei siguripsiri* s-a dus deja.

            - Nu-mi dau seama de ce ești așa mândră... mai toate glianele au ochii negri... În fine... știu un drum spre ieșire, mai puțin umblat. Dacă e ceva, sunt la budă, zice el întorcându-se spre celălalt soldat, rânjind.

            Kataii îl ia de braț și se lasă condusă.

            După o oră.

            - Gata, am scăpat. A fost mai ușor decât mă așteptam.

            - Unde e soldatul?

            - I-am spus că îi e somn după ce mi-a arătat drumul spre ieșire, transmite Kataii, râzând înfundat. Doarme pe scări ca un bebeluș în coșuleț.

            - Te-ai descurcat de minune, draga mea.

- Mulțumesc.

- Am simțit de la început că tu vei fi salvarea noastră, îi spune Karel, iar în gândul ei se simt în același timp tristețea și fericirea.

- Ei, nu e nevoie să fim dramatice, Karel.

- Se poate ca măcar de data asta să nu vorbești în glumă, draga mea?

            - Absolut, Karel, voi veni după voi imediat ce ajung acasă. Nu-ți mai face grij. Trebuie să fi rămas subiani destui pentru o mică armată măcar și sunt sigură că...

            - NU, o întrerupse Karel... nu salvarea MEA, ci a noastră, a subianilor. Știi bine că pentru cei de aici nu mai există scăpare... eu nu te voi auzi în fruntea alor noștri. Dar mai devreme, când te-ai transformat, ți-am simțit viitorul. Sângele tău va îndepărta haosul. E de ajuns pentru mine să știu asta.

            - Karel...

            - Nu fi tristă! De când am venit cu tine aici AM ȘTIUT care-mi era rostul și care-mi va fi soarta. Sunt mulțumită de mine și mândră de tine!

            - Ai fost de folos, spune Kataii, și durerea aproape că îi ia respirația.

            Karel păstrează liniștea de câteva momente, iar Kataii înțelege că nu mai poate vorbi.

- Dacă mai are vreo importanță, știu de mult adevărul. Îți mulțumesc pentru tot... mamă! transmite cu ochii în lacrimi.

            Peste câțiva pași era prea departe ca să mai poată auzi sau comunica vreun gând.

           

Avem toate răspunsurile...

- Întrebarea este... unde sunt? Credeam că Marele Zid înconjoară castelul, gândește Kataii, nedumerită de priveliștea din fața ei.

E noapte. O noapte tipică, destul de luminoasă și senină, așa că poate să vadă foarte bine până departe, în dreapta și în stânga. Copaci înalți. Asta e tot ce vede. Copac lângă copac. Intră în pădurea deasă și merge o vreme, ca să fie sigură că e destul de departe și nimeni nu o poate observa. Pădurea e deasă și întunecată.

Nu a văzut niciodată înainte ce este în afara castelului, acesta având în jurul lui multe ziduri înalte. Numai nobilii au voie să meargă la etajele de sus și numai soldații în turnuri. O prizonieră ca ea poate merge cel mult la suprafață, pe pământ.

- Trebuie să mă dumiresc. O să... o să mă cațăr! zice ea cu voce tare, ca să prindă curaj.

Nu s-a mai cățărat niciodată într-un copac. Copiilor subiani nu prea li se permit astfel de distracții, datorită firii lor bolnăvicioase. Sigur, nu toți sunt slabi și firavi, dar adulții subiani s-au obișnuit să fie un pic prea protectivi și să prefere jocuri ale minții. Zeii nu i-au dăruit cu pântece prea roditoare pe cei din rasa lor.

Cu toate astea, Kataii îndrăznea să își testeze rezitența fizică, mereu pe furiș. Când era mică, mică sărea în pat. A căzut de câteva ori destul de rău, dar Karel nu putea să-i vadă vânătăile, iar ea a învățat să-și ascundă bine durerea. Când s-a făcut mai mare a asistat la luptele și dansurile de la castel. Ambele au fascinat-o și a încercat să copieze mișcările, unele excepțional de grele. La un moment dat chiar s-a împrietenit cu o prințesă care o invita la lecțiile ei de dans acrobatic.

Speră ca acum să îi fie de ajutor tot ce știe. Copacii au coaja destul de netedă, iar crengile lor încep sus, la o înălțime de două, poate de trei ori cât a ei.

Cu chiu, cu vai, după ce cade de două ori, ajunge la crengi. De aici până în vârf e floare la ureche. Coroana copacului e foarte bogată, iar crengile nu mai sunt deloc alunecoase. De multe ori aude și chiar simte în jurul ei niște insecte mari. Simpatia înnăscută pe care o are pentru micile viețuitoare o face să zâmbească. La castel erau exterminate și nu se putea juca niciodată în voie cu ele.

Acum că urcarea a devenit mai ușoară și se simte mai în siguranță, oboseala își spune cuvântul și simte cum își pierde forța. Deși e la o înălțime destul de mare, nu se simte vânt și nici prea frig nu îi e, așa că alege un loc de unde răsar mai multe crengi țepene pe care să se odihească o vreme. Somnul e surprinzător de odihnitor chiar dacă tresare din când în când aducându-și aminte unde e.

Când se trezește de tot simțul timpului îi spune că au trecut vreo șapte-opt ore de când a plecat de la castel. S-ar putea să ajungă sus chiar la fix.

Pe măsură ce se apropie de vârful copacului începe să simtă un miros îmbătător, care îi bucură sufletul. Îi dau lacrimile.

- Cum se poate? NU sunt acasă ÎNCĂ.

E sus de tot, în vârf. Prima dată o vede pe Eri'Zaria, care strălucește puternic. Când se uită înspre vest o vede și pe Ore'Zaria, dar și multe alte luminițe roșcate. În oraș și pe lângă el ianii căutau ceva cu disperare, însoțiți de torțe: pe ea.                 

- Sunteți așa siguri că nu vă pot vedea... zice Kataii cu voce tare, zâmbind, și în același moment în care îi răsare zâmbetul pe față, în spatele ei apar primele semne că se face ziuă.

Auzise de multe ori că răsăritul e plin de frumusețe, așa că se întoarce să-l privească pentru prima dată.

E momentul acela în care întunericul se predă luminii făcând totul neclar.

Pădurea se întinde peste tot în jurul ei, iar dincolo de pădure, înconjurând cu totul orașul, sunt munți înalți, colțuroși, înzăpeziți înspre vârfuri și atrăgând ca niște magneți puținii nori din zonă.

Cerul se transformă în fața ei, norii parcă iau foc, apoi din spatele munților apar raze albe de lumină intensă care o fac să închidă ochii. Când îi deschide primul instinct este să se dea în spate, dar nu poate decât să strângă înfrigurată crengile de care se ține. Vârfurile copacilor sunt acoperite de flori albe care, pe măsură ce soarele iese de după munți și le atinge cu razele lui, se aprind ca niște mici focuri. Mai întâi una câte una, apoi zece câte zece, apoi copac după copac, până ce Kataii se descoperă în mijlocul unei mări de petale strălucitoare și mirosuri suave.

Ar vrea să se arunce în ele ca într-o baie, goală cu adevărat, dezbrăcată de toate chipurile pe care le-a luat sau le va lua vreodată, de tot ce știe sau va învăța, de cuvinte și de gânduri, de trecutul neclar și de viitorul apăsător pe care-l simte fără să aibă vreo putere specială. Ar vrea să se arunce în ele... ca în brațele mamei... care, toate simțurile îi spun, nu mai e.

 

 * Siguripsire = vrajă care modifică percepția cuiva și îl face să fie sigur că vede ceva, altfel decât e. De exemplu îl face să vadă ceva negru când acel ceva e alb. (Definiția reală din DEX.)

Supă de hrean

O supă bună, care merge făcută o dată, de două ori pe an, când e sezonul de hrean. 

Ingrediente

• Hrean - o bucată - rasă
• Zeama de la o limetă
• Unt gras (peste 80%) - 30g
• Făină albă de grâu - 30 g 
• Făină de năut - 1 lingură rasă (opțional)
• Lapte - 300ml
• Apă - 300 ml
• Supă de oase - 400 ml
• Sare - 1/2 linguriță
• Piper alb - 1/2 linguriță
• Zahăr - 1 linguriță
• Smântână 16% - 150 g
• Pâine - 3 felii - făcută crutoane
• Slăninuță - 50 g

Metodă de gătire

1. Se rade hreanul sau se mărunțește la robot, apoi se amestecă cu zeama de limetă și se lasă deoparte.
2. Se taie pâinea cubulețe și se bagă la cuptor, în tavă, pe hârtie de copt. Eu o țin 10-15 minute la 180-200 de grade. Sau se prăjește la prăjitor și apoi se taie cuburi.
3. Se topește untul la foc mic, apoi se adaugă făina de grâu peste el și se amestecă bine până se omogenizează, apoi se adaugă lichidele (apa, supa, laptele). Se dă focul mediu până dă în clocot, amestecându-se tot timpul ca să nu se lipească făina de fund.
4. Când a dat în clocot, se adaugă hreanul. Când dă în clocot iar se dă focul mic și se lasă să fiarbă 5-10 minute, apoi se adaugă sarea, zahărul și piperul și se mai lasă 5 minute.
5. Se amestecă bine smântâna cu 3 polonice de supă, apoi se pune peste supă și se oprește focul.
6. Slăninuța se taie cubulețe și se pune la prăjit la foc mic într-o tigaie încinsă. Când începe să lase grăsime se adaugă crutoanele. Se amestecă un pic până crutoanele absorb grăsimea.

Mod de servire

• Se pune supa în castronele/farfurii, iar crutoanele amestecate cu slăninuță se adaugă pe parcursul mesei.

Observații

• În loc de limetă se poate pune lămâie.
• Se poate pune mai multă făină dacă vreți să fie supa mai groasă, iar în loc de făina de năut se poate folosi tot făină albă. Eu o voi pune tot la început data viitoare.
• Eu aș fi pus supă de oase și în loc de apă, dar am greșit rețeta o dată și am consumat-o aiurea, așa că n-am avut de ales decât să pun apă. De asemenea, cred că iese bună și cu apă în loc de supă sau cu orice fel de supă în loc de supă de oase. 
• Sarea, piperul, zahărul se pot pune după gust. În cantitățile astea n-a fost nici prea sărată, nici prea dulce și nici iute, a putut mânca și copilul. 
• Se pot pune doar 100g de smântână, mai ales dacă vă place aroma de hrean. Eu așa o să pun data viitoare, pentru că soțului îi place mult hreanul, iar eu o să-mi mai pun smântână direct în farfurie, pentru că mie nu-mi place. :P
• Și slănina se poate pune după gust. Mie mi se pare că mai mult de 50g ar face supa prea grea.
• Această supă gustoasă a fost adaptată după catastrofa de rețetă de aici, care era să-mi strice seara. :D

Poftă mare!

Cum să faci paste bune

Eu sunt genul de bucătăreasă (wow) care se plictisește să gătească aceleași chestii în aceleași feluri, așa că mereu caut rețete noi. 

Cred că la paste s-a plâns bărbatul meu cel mai mult ba că sosul nu e destul de cremos, ba că nu e destul.

În ultima vreme am poposit pe saituri străine în căutare de gusturi și metode noi. Rețeta asta e luată de aici, cel puțin ingredientele. :D 

•  paste - la mine 500g au fost cam la fix la cantitatea asta de sos
• 2 linguri ulei
• 1 ceapă, tocată mărunt
• 1 cățel de usturoi
• 400 g bacon, cuburi
• juma' de cană de vin alb
• o cană de smântână
• 300 g spanac congelat, decongelat
• piper negru
• juma' de cană de roșii uscate la soare, hidratate și tocate
• juma' de cană de parmezan
• 2 linguri de muguri de pin (coapte în tigaie uscată la temperatură mare până se auresc și lăsate pe o farfurie la răcit) 

 Iată metoda mea de gătit:

•  Cumpără ingredientele cu o săptămână înainte, plănuind să faci pastele a doua zi. Chiar dacă de mult nu ai mai reușit să respecți nici un fel de plan. Oricum, cine vrea mâncare din ingrediente proaspete, nu? Ce suntem noi, hipsteri d-ăia?
• Așteaptă să adoarmă copilul, apoi grăbește-te.
• Fierbe pastele cum scrie pe ambalaj.
• Observă că singura ceapă rămasă în casă e stricată. Pune 2 căței de usturoi în locul ei.
• Citește abia acum că spanacul trebuie dezghețat. Pune punga în apă călâie. Merge.
• Rumenește mugurii de pin. Gustă unul, observă că îți face greață, la fel ca hreanul și chimenul. Oh, well... când s-au rumenit frumos pune-i pe o farfurie la răcit.
• Taie șunca cum îți vine și pune-o la călit cu usturoiul. În rețetă zice 10 minute. Dar dacă respecți rețeta le arzi, pentru că aragazul tău are focul mic mai mare decât altele.
• Când șunca miroase bine și usturoiul nu s-a ars încă, trebuie să pui vin, smântână, spanac și piper. Nu măsura vinul, scapă un pic mai mult. Nu măsura smântâna, pune ce ai prin frigider, parcă un pic mai multă. Spanacul s-a decongelat numai o parte, e amestecat cu gheață și apă. Merge. Uită să pui piper.
• Observă că sosul tău e cam apos - adică fix de ce se plânge bărbatul tău câteodată.
• Decide să îl fierbi până scade.
• Renunță după un minut. Hotărăște să îl îngroși cu făină. De năut. Tot ai cumpărat juma' de kil acum ceva vreme și ai folosit numai o lingură-două.
• Pune o lingură de făină. Cu lingura. Observă că se fac cocoloașe. Fă-te că le găsești.
• Pentru că nu s-a îngroșat destul, mai pune una. A doua lingură pune-o cu o sită mică. O să îți ia mai mult, pentru că SOSUL FIERBE și se face abur mult și sita e mică. Merge.
• Acum cică trebuie să adaugi roșii uscate la soare (hidratate și mărunțite). N-ai. Pune două lingurițe mici de pastă de tomate. In yo' face... health!
• Ar trebui să pui și parmezan, dar bărbatului îi place să-l pună deasupra.
• Adu-ți aminte că nu ai pus piper. Pune piper. Pune și sare, chiar dacă nu scrie în rețetă.
• GATA. Ai terminat la fix. Tocmai s-a întors bărbatul de la muncă.
• Și tu trebuie să pleci la cumpărături. Adică o să fii plecată de acasă vreo 4 ore. Da. 4 ore.
• Arată-i bărbatului - aici sunt pastele, aici e sosul, aici sunt mugurii de pin, aici e parmezanul.
• Pregătește-te să pleci repede, să nu pierzi IAR autobuzul.
• Când dai să ieși pe ușă auzi de la bucătărie: ”Sunt foarte bune, iub!”
• Când treci pe lângă geamul vostru fără perdele, vede-o cu coada ochiului pe aia mică mâncând și ea.
• Simte mulțumirea din suflet, bucură-te de ea.
• Mori de ciudă. N-or să-ți mai iasă niciodată la fel.

Când am ajuns acasă mi-a zis bărbatul că i-au plăcut mult copilului mugurii de pin. :D
Acum, în timp ce scriu, mănânc și eu ce a mai rămas de ieri. Nu trebuia să pun sare.

Spor! :D
 

Supă de pui cu găluște (perfectă)

De multă vreme mă chinui cu supa asta de găluște. Mie nu-mi place, oricât de bună ar face-o oricine, dar Mugurul și Mugurina sunt mari fani, așa că era musai să învăț să o fac bine. Iar astăzi am reușit, folosindu-mă de un sfat de la soacră (două chiar), unul de la o vecină și unul dintr-o rețetă de brioșe! După ce a luat câteva guri, Mugurul a zis ”așa să faci supa asta toată viața!” Și ca să fiu sigură că îi dau ascultare, acum repede, repede, scriu rețeta, pentru mine și pentru cine o mai avea nevoie de ea.

Ingrediente

Pentru supă:
Pui - 500g (Să fie cu piele și cu oase neapărat, eu iau mereu spinări, târtițe și alte d-astea de nu le-ar mânca nimeni. Fac supa arătoasă - aurie - și foarte gustoasă. Plus că sunt super ieftine.)
Morcovi - 2
Ardei - 2
Albituri - câte o bucată din care aveți (păstârnac, rădăcină de pătrunjel, țelină)
Ceapă - 1 mare
Sare - după gust

Pentru găluște:
Ooouă - 2
Griș - 100g (Sau 8 linguri, nici rase nici cu vârf - iei lingura cu vârf și o scuturi încet până nu mai curge din ea... sau îți iei cântar.)
Bicarbonat - 1 linguriță
Ulei de floarea soarelui - 1 lingură
Sare - un vârf de linguriță

Metodă de gătit

Mai întâi pun carnea spălată (nu frecată, OK? clătită) la fiert, în apă cât să treacă de ea cu 1-2 degete. După ce dă în clocot o las să fiarbă vreo 5 minute. În astea 5 minute o să facă spumă (pe care o adun), o să iasă din ea tot ce e mai rău.
Cât fierbe carnea în prima apă, curăț legumele și le tai în bucăți mari.

Dup ce au trecut cele 5 minute, scot carnea și o clătesc, să fiu sigură că nu rămâne spumă pe ea. Arunc apa din oală și spăl oala.

Acum pun în oală puiul și legumele și le acopăr cu vreo 2l de apă. Dau foc mare până dă în clocot și apoi le las să fiarbă la foc mic până se fierb bine și legumele și carnea.
Când au fiert opresc focul, strecor supa și mă apuc de găluște.

Dar înainte să mă apuc de găluște (era să uit) pun la congelator un castronel cu apă și o linguriță adâncă în el. 
Amestec grișul cu bicarbonatul și sarea.
Întâi bat ouăle, apoi pun grișul lingură cu lingură, amestecând după fiecare lingură.
La urmă de tot pun uleiul.
Toată treaba asta o fac cu furculița. Mixerul o fi mai rapid (de fapt doar PARE mai rapid, în cazul ăsta), dar bate prea tare și asta dăunează găluștelor, care preferă să fie tratate mai cu tandrețe.

Las aluatul să se odihnească 5-10 minute, apoi pun sare în supă și supa pe foc mare.
Când dă în clocot, dau focul mic (ca să nu se facă găluștele zdrențe) și scot castronelul de la congelator.
Cu lingurița rece iau din aluat, o bag în supă și o scutur încet. Apoi clătesc lingurița în apa rece din castronel și tot așa.

Când toate găluștele sunt în supă, e musai să iai pe degete niște apă din castronel și să le sperii! Adică să le stropești cu ea. Și din când în când să le întorci de pe o parte pe alta (când le întorci prima dată le mai sperii o dată, să se sperie și pe față și pe spate).

Când pare că s-au făcut (se dublează sau triplează în volum) iau una într-o lingură și o rup pe jumătate. Dacă e făcută bine și la mijloc, e gata. Când e gata, sting focul și acopăr supa.

Înainte puneam în ea și pătrunjel, dar Mugur zice că pătrunjelul acoperă aroma de supă și nu-i place.

WoW! Ar mai fi trebuit și o incantație la sfârșit ca să fie treaba treabă. ”Enzuri Tai!” Asta va fi incantația de acum încolo. Într-o zi o să aflați și ce înseamnă. :P

Aș vrea să spun că nu e așa complicat cum pare, dar adevărul e că nici un fel de mâncare nu mi-a dat așa bătăi de cap ca supa de pui cu găluște (și am făcut cozonac).

Sunt curioasă dacă data viitoare îmi iese bine cu aceeași rețetă. :D

Spor la toate cele!